Hotare orbite

   

     In negura societatii difuze suntem distribuiti si impartiti, iara categorisiti si reatribuiti sub marca diferitelor etichete si insemne. Avem oarecum lipit pe orice gest, pe orice vorba, privire, miros un dulce titlu sub care figuram. Suntem stangaci, dibaci, mandri, prestanti, impozanti, aroganti, naivi, frumosi, isteti, descurcareti, impulsivi, indecisi, echilibrati, oscilanti, pe scurt rau famati sau gratiati. Cui se datoreaza aceste mari razboaie de opinie?  Sau mai corect transpus, de ce toti accedem sa ne formam o prejudecata? Eu personal, voluntar sau involuntar risc sa fac acelasi lucru. E de prisos sa ma scuz, sa ma acuz, sa ma simt in vreun fel. Traim intr-o incertitudine certa a calificativelor.

     In sanul familiei, cand esti copilul, cel mai tanar descendent, detii puterea, primesti ce-ti doresti fara sa te lupti cu cineva pentru ceva. Te nasti cu prerogativul acesta. Si este un sentiment de beatitudine. Iti ramane in sange si iti cucereste toate membrele, iti cutreiera toate organele si te imbata in suprematie. De cand esti in fasa scancesti si lacrimezi ostentativ si primesti vrute si nevrute: scutec curat, lapte, jucarie, suzeta, leganat, cantat, dezmierdat. Dar tu cresti, iar situatia se schimba. Ca sa dobandesti ceva, trebuie sa faci ceva. Afli ca de fapt nimic nu ti se cuvine. Vrei la tv si sa te joci? Fa-ti lectiile! Vrei o jucarie noua? Plimba catelul diminetile! Te zbati sa razbesti, sa cuceresti, sa invingi si sa te mentii in varf. Iti placea cand aveai totul fara sa oferi sau sa faci nimic in schimb. 

     La gradinita inveti ca este bine sa imparti :pachetelul, jucariile; inveti sa fii sociabil, sa ai prieteni. Mai tarziu inveti literatura, despre dragoste si pasiune; matematica, cifre si calcule; muzica si desen, cheia sol si culori. Rosu, galben si verde dau viata si caldura, iar negru si gri sunt astenice si au valente negative. Apoi, la randul tau, afli cum este sa fii dintr-un grup de 30 oameni pe la mijloc. Ca nu iei numai 10 si "foarte bine". Trebuie sa depui efort, sa avansezi in oranduirea celor 30. Apoi cercul de cunostinte este bivalent, iar tu, in functie de cele pe care le-ai invatat ca fiind calitati si defecte, sa-ti alegi prietenii. Si dezvoltarea ta fizica trebuie tinuta sub control. Vezi in mass-media ca ideal este sa ai atatea kg la h inaltime, iar chipsurile si patiseriile trebuie sa le eviti ca sunt nesanatoase. Toate se petrec intr-o ordine haotica nescrisa, dar acceptata de toti ca fiind fireasca.

     Dupa ce ti-ai format propriul bilant cu activ si pasiv, iti aplici propriile "principii 

contabile" in viata de zi cu zi. E in natura ta sa fii egoist si sa te consideri intaietorul in toate actiunile ce le intreprinzi. Iar in baza acestei iubiri de sine se nasc prejudecatile. Revin la intrebarea din incipit. Cui se datoreaza aceste mari razboaie de opinie? Comparatiilor....cu sinele. Daca nu esti suficient de echilibrat si deschis risti sa cazi prada acestora. Risti sa devii un om al prejudecatilor. Trebuie sa te stapanesti, sa te controlezi, sa dai tuturor sanse egale. Dar stii ca n-o faci sau arareori. Are unghii false si buze roz? Eticheta! Are rasul prea conturat? Eticheta! Are mersul prea leganat? Picioarele prea strambe? Nasul prea mare? Soldurile prea late? Dintii prea strambi? Prea colorat imbracat? Prea demodat? Prea tipator? ...cine a catalogat limitele normalului? Sa ai doar unghii naturale si buzele nud. Rasetul sa nu depaseasca x decibeli, iar gura razand sa nu deformeze prea mult obrajii. Mersul sa fie intr-atat de balansat cat sa nu miste soldurile in unghiuri obtuze. Picioarele sa se coboare din bazin fara curbe prea nuantate. Nasul sa nu indrazneasca sa sfideze frumusetea papusilor Barbie sau a fetelor din desenele animate. Nari mici, usor in vant, fara barna. Soldurile nu mai late de 90 cm. E un blazon consacrat al frumusetii! Toate am citit asta!

     De ce toti accedem sa ne formam o prejudecata? Poate din lipsa experientei de viata, de evenimente, de fapte si cuvinte. Si toate prejudecatile sunt in functie de propria persoana sau a etaloanelor din vremuri apuse considerate firesti si naturale. Toate bataliile ar trebui sa se dea intre tine si propria persoana. Nu intre tine si x sau y. Tu iti stabilesti stilul de imbracaminte, nu "Fashion magazine". Poti sa porti salopete si dungi, nu matasuri si flori. Se poarta bluzele cu coada de pinguin, hai la shopping sa bagam in traista 50 de bluze cu codite. Se poarta tintele si epoletii. Din cap pana in picioare numai tinte sa fie atunci. Una si in limba poate! Tu stii cat de negru sa fie conturul de la ochi si cat de rimelate sa fie genele, nu stilistul anului. Iulia Albu e flapper girl. Ce e gresit in stilul ei? Ca si-a ales unul? Ca e neconventional? Ca are o gaina in lesa? Dar cine a considerat ca animale de casa domestice doar cainele si pisica? Daca asa am crescut cu gaina in cotet, asa ingusti privim in continuare gaina. Pe vremuri barbatii priveau femeia ca apta doar pentru bucatarie si crescut copii. Asa vedem acum gaina. Apta doar pentru oua si supa. Tu iti alegi pasiunile! Sa scobesti in cubulete de zahar, sa colectionezi ambalaje, sa dansezi bachata pe harlem shake, sa te plimbi in ploaie, sa gatesti noaptea. Tu iti creezi topul melodiilor preferate (care poate sa-l contina si pe Mozart, Porumbescu, Akcent, Metallica sau Salam) nu Kiss FM sau MTV. Da, la acel Salam ma refer. Toti l-am etichetat incult, prost imbracat, fustangiu, planturos si cu toate astea el si-a atins telul. Caruta trece, cainii latra. Tu ce faci pentru telul tau? Parcurgi etape pentru indeplinirea lui sau l-ai inmagazinat doar intr-un vis?

     Suntem liberi si totusi ne incastram singuri in limitele stabilite tot de noi, de oameni care scriu si lanseaza idei si concepte, oameni care fac lucrul asta pentru a-si castiga existenta la randul lor sau ca sa isi atinga telul. Ei au reusit sa ajunga in top, sa razbata, au inteles rabdarea, efortul si au respins zadarnicia. Au creat noul. Iar noi in loc sa ne regasim intre atatea posibilitati si conditii formate, noi alegem doar noul si alungam perimatul, cand sansele de reconstituire si regasire a propriei persoane odata cu trecerea timpului devin mai mari, cu limitele mai indepartate si cu optiunile mai numeroase. Putem deveni mai complecsi, mai reformati, mai buni. Sa alegem pentru suflet, nu pentru ochi!

Amor dogoritor

     Amorul promite. El poate sa duca la implinirea viselor, sperantelor, chiar si a celor mai ascunse dorinte. Si nu se lasa amagit de falsitati. El intelege, el asculta, el nu impune, el nu da cu pumnul in masa. Amorul este perfect! 

     Imagine serafica: un el si o ea pe malul marii...coplesiti de imensitatea ce-i inconjoara din toate partile: taifunuri de dragoste si spume balsamice din mare. Luna se oglindeste covarsitor in mare si in ochii lui, ceea ce ea admira mai presus decat orice opera de arta. E periculos de sublim! Ea se pierde in acest labirint si se afunda in mister mai mult decat si-ar fi dorit si ar recunoaste vreodata. O armonie a gandurilor, a sunetului, a incertitudinii din priviri se raspandeste ca o molima. E un debit al mintii dus in eter. Cateva soapte se rasfrang in ochii ei luand forma unor picaturi ce se aliniaza pe obraji si nu se opresc decat in coltul gurii, parca dorind sa guste arsita buzelor rosii. Ea apleaca capul ca sa alunge aceasta sete a gurii. Barba ii tremura incontrolabil, iar mainile ei se joaca in nisip cautand un loc retras langa trup, parca sa se ascunda. El se tulbura cumplit. A gafat. Nu-si putea explica unde? Nu a fost niciun preambul. S-a dat in minte de trei ori peste cap sa-si caute eroarea in cele mai intunecate cotloane. Nu s-a putut orienta nicicum. Isi ia inima in dinti si o imbratiseaza, o saruta pe frunte si apoi ii strange mainile intre ale lui si i le saruta la randu-i. Ea nu se sfieste sa renunte la nimic din ceea ce considera ca i se cuvine. Se lasa purtata de oda dragostei si inchide ochii. Atunci a vazut tot!

     A vazut numeroase buchete de flori ce stateau agatate in abisul cognitivului si formau alei ce nu le puteai cuprinde cu privirea. Si pe una dintre ele erau zeci, sute, mii de poze ce acopereau insiruirea pietrelor. Ea a putut distinge intr-o poza de la spate o fata in rochie de mireasa, cu un voal nepretuit de frumos si fin si un umar de barbat, un brat care o proteja pe tanara. Celelalte poze o atrageau doar cu coloritul lor de rosu, albastru si galben, curcubee de fericire.

     Pe o alta alee doi copii ii pareau cunoscuti. Erau veseli, zglobii si din cale afara de frumosi. Amandoi aveau in ochi oglindirea marii si a lunii. Acea oglindire pe care ea o vedea mai presus decat orice opera de arta, dar care nu o recunoscuse pana atunci decat in ochii LUI.

     Apoi ea a fost atrasa pe o alta alee de mersul unui batran. Nu s-a putut dezmetici si l-a privit incontinuu pana cand respectivul a ajuns langa ea. Vorbele parca ii ramasesera in gat si nu putea sa schiteze nici macar un gest. Batranul a sarutat-o pe frunte, apoi i-a luat palmele si i le-a strans intre ale lui si i le-a sarutat la randu-i. Apoi i-a dedicat cateva cuvinte: "Pare o lume ireala, dar pana sa constientizezi adevarul si prezentul, pretuieste dragostea, caci timpul nu sta in loc si nici nu da inapoi. E singurul care se duce, trece pe langa tine si nici nu te atentioneaza. Insa dragostea poate face ca timpul sa ramana neclintit, poate transforma imposibilul in posibil si face ca viata sa para vesnica.  E periculos de sublima schimbarea, de fapt asa sunt toate schimbarile. Nu te incapatana in a duce la disconfort amorul. Trateaza-l ca pe propria constiinta: mereu curat. Zbate-te si vei reusi! Aluneca printre murdarimea indoielilor, a temerilor, a neincrederii, a furiei si te vei pierde!"

     Ea se trezeste din ameteala si-si potriveste ochii in dunele de nisip ce adaposteau o flama. O mica scanteie ce nu se indura, facea eforturi zadarnice sa creeze o flacara. Insa ea a cunoscut elixirul si stia cum sa opinteasca vapaia. Si s-au imbatat amandoi in declaratii si in febra amorului profund si fierbinte.

Elucidari in straie de basm

     "Tu-mi esti nou!" asta reusi sa descifreze el din fosnitul gandurilor ei. Mintea lui era fixa, atat de atenta si totusi nu reusea sa se concentreze pe nimic din ce ea murmura cu privirile ei sustinute. Nu putea sa inteleaga, sa priceapa, sa sublinieze, sa simta cuvintele mintii. Apleca capul si apoi il ridica incercand din nou sa prinda substanta.

     Ea, la randul ei, rezemata in cot pe spatarul scaunului si cu capul aplecat in podul palmei il fastacea din priviri si-l insufletea cu zambete. Era o tacere surda, doar muzica la radio reusea sa schimbe frecventa mintii. Din cand in cand o chicoteala mai ridica din acalmie.

     Si cu eforturi repetate, el se pierdea in lanturile mintii ei si cauta esenta. Trebuia sa descatuseze toate acele zale si sa imbine ochiurile de lant cu ale lui. Reconstructia trebuia sa fie fidela cu realitatea, dar sa si creeze o legatura metafizica. Aparent, un dialog ar fi izgonit aceasta reconstructie care ar fi fost acaparata de o naluca. Naluca si-ar gasi un fagas in univers, insa incoltita de dorinta s-ar reflecta inapoi, intruchipandu-se. Aceasta intruchipare ca sa evite o rebeliune s-ar supune dogmelor lui si s-ar contura un presupus dialog:

El: stiu ce gandesti, nu ma poti pacali cu o privire dulce si inofensiva sau cu clipiri lejere de gene! Si mai ales cand ma privesti incontinuu, cuvintele ajung sagetand la mine...

Ea (il intrerupe): si te intimidez?

El: cu privirea sau cu gandul?

Ea: din ambele parti.

El: cu oglindirea mea in irisurile tale stiu ca nu. Ma vad pe mine atasat tie si acest concret ce-l imbratisez nu ma timoreaza. Palpairea pupilei ma imprastie. Ma desfiinteaza in mii de bucatele si ma reconstruieste la fiecare vibratie a ei. Imi doresc sa gasesc puterea sa pot sa organizez cumva acele cuvinte fuzionate. Dar mi-e....

Ea (il intrerupe iar): ...nu spune! Nu ganduri negative vreau sa-ti induc. Eu sunt noua pentru tine, tu esti nou pentru mine. Dar nu e decat un inceput, un inceput doar cu sintagme din basme vreau sa fie!

     El zambeste si-i indeplineste dorinta. Se apropie subit de ea si o saruta...infinit de lung! 

Fire de viata nepatate

    

     Primavara natura reinvie si odata cu ea si sufletul tinerei ascuns printre troiene, inclusiv bucuria aceea conditionata de vremea de afara si de gradele din termometru. Insa ziua aceea nu era o zi ca aceea de primavara, nu inca. Era totul inca acoperit cu zapada, dar deschizand geamul auzi niste ciripituri fermecatoare. Cativa vestitori incununau ce avea sa vina. Ea isi mladie trupul dezbracandu-se pe drumul pana la baie de pijamalele cu insemne infantile, insemne ce inca ii aminteau de fericirea absoluta. Apa de la dus o inviora si o scotea din lenea si cosmarurile ce inca o bantuiau de noaptea trecuta. Sau cel putin asa si-ar fi dorit. Era un semn cosmarul plasmuit. Si ii plesneau tamplele cu astfel de ganduri. Intreruperi bruste, scurte si dese. S-a ghemuit intr-un colt cand apa inca ii mai traversa fiecare linie a trupului si fiecare cuta a pielii, in eventualitatea unei treziri din negurile mintii. Dar nu. Traia un moment atemporal. Pentru ea se oprise lumea in loc. Si stia ca a fost mult incercata de viata, si stia ca a fost si indeajuns rasplatita. Ar fi plans, insa perceptiile ei nu mai erau din lumea reala. Sufletul ei se transpusese undeva in univers, intre stelele cerului. Si a stiut imediat atunci ca a avut mai multe vieti decat una. Nu si-a trait o singura viata. A trait mai multe, cateva suprapuse poate. Si a avut rabdare si putere de fiecare data sa-si stranga ramasitele si sa inceapa o viata noua, schimbata, mereu alta de fiecare data. Daca ar fi avut regrete atunci ar fi stiut ca viata ei ar fi fost mereu aceeasi, si nu ar fi reusit sa le inceapa nici pe cele pe care le-a trait deja. 

     Regretele te tin in loc, in aceeasi viata, cu sentimente de neputinta si nu te lasa sa evoluezi. Si daca le tot cari cu tine, in acea unica viata, atunci ea se face mica si rigida si te indeparteaza de multe alte experiente, si te face doar un pion al sortii. In bataia vantului, o viata priponita intr-o arie restransa, nu mai departe de ceea ce ai cunoscut sau ai simtit pana atunci. De ce oamenii ocupa locuri diferite pe scara vietii? Unii mai sus, altii mai jos? Pentru ca cei de sus nu au regrete! Nicio viata nu e mai usoara ca alta. 

     Imaginati-va oameni asezati la nastere intr-o balanta pana in infinitatea universului, dar fiecare om in talerul sau. Toti cantarim la fel. Niciunul nu e mai presus, sau mai prejos. Si toti incepem o viata cu bucurii si dureri, cu impliniri si esecuri. Si in urma acestor evenimente o prima optiune este sa ramanem cu regretul, cu regretul de nereusita, ca ar fi putut fi altfel, ca poate am fi procedat altfel. Si asa se prind sentimentele astea negre de noi si se sedimenteaza. Si regretele atarna in balanta, si balanta cade la randul ei. Si astfel nu mai avem asteptari de la viata, de la slujba, de la relatie, ca oricum stim noi ca soarta nu tine cu noi si ca asa a fost scrisa viata noastra, ca si cum cineva alege pentru noi, cand de fapt direct raspunzatori pentru ceea ce ni se intampla suntem noi. Si traim o infrangere si asta ne descumpaneste. Si apoi alta, alta si alta, si se tot inmultesc. Si este o lege a universului ca gandind negativ, acest negativ se transforma intr-o maladie si ne imbolnaveste fiecare organ din trup pana cand nu mai avem sansa de recuperare.

     Sau cealalta optiune este sa acceptam nereusita. Doar sa reflectam asupra catorva aspecte asupra carora am fost direct raspunzatori si sa invatam si sa perseveram in a face mai bine data viitoare. Si sa luptam impotriva regretului. Sa il lasam in acea viata. Si sa incepem alta.

     Sub apa care inca i se prelingea pe trup, stia ca ea a experimentat multe vieti. Si ca destinul ei nu se termina acolo. A stiut ca s-a rupt in doua de durere la moartea parintelui sau, si s-a invinovatit, apoi i-a invinovatit pe ceilalti, apoi pe sfinti i-a facut raspunzatori pentru acea pierdere. Si a trait un timp cu acest simtamant de singuratate, ca daca era inca in viata ar fi avut alti sorti de izbanda. Dar a luptat si a ingropat regretul mai tarziu decat la inmormatarea propriu-zisa, dar a facut-o. Aceste regrete pot oricand lua nastere: la abandonul unui parinte, la pierderea unei slujbe, la disparitia unei prietenii, la ruperea unei relatii, la moartea unui animal drag. Dar cand o legatura atat de importanta se sfarseste, acea viata este consumata. Si trebuie ingropat regretul. Si apoi inceputa alta viata cu alte deprinderi, alte obisnuinte. Si de cate ori va fi nevoie, de atatea ori trebuie sa ne purificam sufletul de trairile care nu ne inalta. Sa fie o renastere a sufletului, a fiintei intangibile. In urma unui catharsis incepem o viata noua. Pentru ca intotdeauna or sa vina vieti noi pentru aceia rabdatori, puternici, luptatori, increzatori si perseverenti.

     Tanara de sub dus clipi de cateva ori si zambi in coltul gurii. Ea stia ca si-a meritat norocul in urma caruia si-a gasit cateva persoane care sa o urmeze in celelalte vieti. Atunci a inteles si ciripitul pasarelelor!

Un banut pentru un suras

    

     Si ma amuz zdravan si largesc buzele pana la urechi, si mi se duce limba pana in gatlej si simt ca mi se taie si respiratia, iar rasetul meu se intensifica in gravitate. Si nu dispare, ci se cufunda undeva in bataia vantului naprasnic cu fulgii de nea si se creeaza o bariera de buna dispozitie si feng shui pozitiv. Si in modul asta se vrea a se renova conditia umana...cu predispozitia catre tot ce este de un optimism pur. Asa se schimba tot, incepand de la un suras. Este mai mult decat benefic sa-ti incepi fiecare dimineata cu un astfel de gest. El exprima atat de mult si este ca o vitamina si totodata un antibiotic, unul non-verbal. Cele mai tari senzatii din viata ti le exteriorizezi cu un suras pe chip. Atragi persoanele in momentul in care esti vadit deschis si radios. Nu-ti pune mana la gura cand zambesti! Nu-ti ascunde jumatate din fata, nu intoarce capul, nu lasa privirea in podea, nu te intimida, nu te interioriza, si nu-ti reprima acest suras. Elimina prin galagia rasetului tot ceea ce era inchistat, negru, demonic si malign prin camarutele subconstientului tau. Regaseste-te in bucuria de a rade si de a chicoti asemeni unui pusti care se amuza la cele mai banale si mai enervante glume din argou. Rasul e fitness pentru minte. Te elibereaza, te relaxeaza si intr-adevar te reconditioneaza. Sunt tot felul de presupuneri si ideologii despre bine si rau, despre yin si yang, despre charma si alte ipostaze ale acestei ambivalente. Si in nicio poveste din trecut rasul si cu ale lui derivate nu ocupa un loc negativ. Trebuie sa zambiti la orice va provoaca acest sentiment fie ca este vorba de un nor in forma de inima, de un catel cu mustati haioase, de un porumbel prietenos, de un clovn cu baloane colorate sau de o pereche de sosete cu canafiori. Ia-ti zambetul cu tine cand te trezesti, iar noaptea inainte de culcare pune-l pe noptiera, dar tot timpul aproape de tine. Nu-l scapa din ochi...nu-l scapa din ochi nici daca te afli sub cea mai grea povara a vietii sau daca iti paralizeaza fericirea! Nu-ti lasa in spatele mintii surasul, caci apoi vei uita si instructiunile lui de folosire fie si conceptual privindu-l!

Premonitie cu chip neslefuit

  

   Si daca dragostea ar incepe de luni ce ati face? Ready, steady, goooo!...sau fugi, fugi, fugi cat te tin picioarele! Dar unde? Asta-i intrebarea. In ce directie? Inspre dragoste sau in afara ei, in partea diametral opusa ca ea sa te fugareasca si sa te prinda din urma? Caci daca tu fugi dupa ea, posibil sa n-o ajungi, caci are picioare volante! Sau expresia: "trebuie sa fii pregatit pentru o relatie". In ce sens pregatit? Ca am tot dezbatut eu cu mine insami si cu prietenele mele aceasta tema. Curat sufleteste? Receptiv? Deschis sa iei in calcul toate posibilitatile de parteneri?  Si daca totul este programat ca la un interval de timp sa inceapa tot? Exista undeva acest click? Poate adapostit bine intre celulele nervoase vreun butonas care palpaie sacadat, asteptand alarma cu vuiet lung si rasunator! Atat de bine ingramadit si indesat incat nici cu zgomotul de club si nici cu decibelii mamei de "ti-ai gasit iubit???" nu s-a desteptat! 

     Si stiati ca ziua de luni vine saptamanal, dupa fiecare 6 zile, a 7-a este luni? Si dragostea? Poate trebuie cumva tulburata...poate a luat calea vreunei stradute laturalnice si s-a oprit la vreun party cu baloane din inimioare si bauturi colorate asemeni curcubeului! Sau cea mai inteleapta rezolutie din batrani mestecata pe toate partile ei de sute de generatii: trebuie sa ai rabdare si sa astepti. Fericirea se cauta, dar dragostea trebuie sa o astepti, ca o sa vina pe neasteptate. Paradox! Ce mai asteptata neasteptare! Si nu ne ramane decat sa ne supunem acestei hotarari luata de popor intr-o unanimitate nescrisa. Acum sunt inca ingandurata, este o regula sau o lege?...Hmmm! Daca e regula, atunci o respectam, fiind ca un cod etic ce aduce eventuala promovare de la statusul de "singur" la statusul de "intr-o relatie". Dar daca e lege, trebuie sa facem contrar ei ca sa ni se aplice. Atat timp cat nu o incalcam, ea ramane doar acolo zacand in univers , neaplicata. Mi se pare silnica si greoaie aceasta suferinta tacuta, cand ai timp sa extragi seva propriilor ganduri si sa mutilezi cu inchipuiri incriminatorii existenta iubirii!

     Ca sa fiu in ritm de luni, sunt ultra vesela si voioasa! Si asa poate amorul se va perturba de starea mea de bine si va dori sa-mi incurce socotelile si sa-mi presare cateva ambitii cu gust de rosu purpuriu. Si sub acest chip premonitoriu sa-mi preschimb status quo-ul!

Borcanul cameleon

  

   Am desfacut capacul cu o miscare precisa si tensionata suficient cat sa nu-mi provoc leziuni si suferinta. Capacul unu borcan, destul de prafuit si adapostit in camara, pierdut printre celelalte borcane cu dulceturi si compoturi. Chiar ascuns sub o musama cu flori si gargarite, insa planul sau de a ramane pitit nu a dat roade. Acesta insa nu e un borcan cu indice glicemic ridicat. Este borcanul cu amintiri pierdute, regasite prin ascultarea unei piese dinainte de anii 2000. Si este un pas curajos ca duminica dup-amiaza sa ma relaxez cautand prin melodii care sa-mi trezeasca amintiri. Si ce mai aduceri-aminte de pomina!

     N-am tras de timp, am luat o lingurita si cum am ridicat-o de picior, m-am oglindit in partea bombata a ei. Si am ras un pic haotic de figura mea de prin acei ani, mi-am aminit instantaneu de trupa care provoca lesinuri si tremuraturi nu doar in concerte, ci si prin simpla lor aparitie intr-o revista. Ghiciti? BSB, Backstreet Boys. Am fost subjugata sentimental sub marca Brian Littrell, cel mic si blond din trupa. Ghinion, a cerut-o in casatorie pe iubita lui si in anul 2000 s-a intamplat evenimentul! Daca m-ar fi cunoscut ar fi regretat ca nu m-a asteptat! :))) Eu nu am fost fan BSB decat dupa ce trupa nu a mai fost atat de mult mediatizata. Atunci i-am descoperit melodiile si versurile siropoase si  "I Want It That Way".

     Cu stoicism si hotarare am infipt lingurita in borcan pentru alte cateva arome.  Si am dat de o aroma de trandafir tot din partea unor baieti. A celor de la Akcent. Imi amintesc de o intamplare indezirabila, asta daca esti reprezentant al genului cu testosteron. Era in perioada liceului si eliminam un miros de parfum de citrice fresh si poznas. Si era cald afara, sfarsitul lui aprilie. Am iesit la o ciocolata calda cu prietenii, si era un baiat nou la masa. Toate lucrurile au decurs normal si natural. Am ras, am schimbat cateva pareri asupra unor mondentati ale vremii si curiozitati ale varstei, nimic iesit din decor. La sfarsitul intrunirii, tipul nou a vrut sa ma conduca pana acasa. Si l-am refuzat cu eleganta care nu ma caracterizeaza. In sensul ca nu stiu cum sa refuz. Pun o fata damba cu un zambet rigid, eventual chiar si chicotesc usor grotesc pana sa-mi vina 3 idei pe care sa le amestec ca sa scot un "Am sa te refuz frumos". Si a inteles ...cateva zile. Apoi a aflat de adresa mea si m-am trezit cu el sunand la telefon ca va urca sa-mi aduca ceva (pentru ca era o zi importanta pentru mine). Si nu au trecut 10 minute dupa ceas si hocus pocus s-a infatisat cu un trandafir spanzurat practic cu o banda de nailon colorat, cu niste incretituri care trebuiau sa semene a fundite si codita florii infasurata in folie de aluminiu. But its wrong! So wrong! Si in bataia luminii din scara el parea atata de palid si ofilit, patat, de un rosu care instiga mai degraba a crima decat pasiune. Si asa se duce pasiunea baieti! Prin detalii! Si este doar tortura! L-am invitat in casa, ca asa se practica in lumea civilizata. La partea ce urma nu cred ca se astepta, sau cel putin nu si-o imagina. Si anume ca mama sa-l supuna unui interogatoriu ferm si totusi ilar. Nu stia ca se ingropa singur si ca fiecare ranjet il cobora mai mult in prapastie. Dar na, a crezut ca efortul merita...si din nou..so wrong! Dupa ce a defilat cu niscaiva zambete fortate, priviri timide si cateva fraze parca smulse din capul pieptului a plecat oarecum bucuros spre casa. Si am ramas eu, ochiul soacrei, uitandu-ma fix la trandafirul ce il uitasem pe mobila. Si l-am descatusat de nailon si m-am intepat intr-un spin. Si atat mi-a trebuit ca sa se declanseze urmatorul act de furie. M-au luat toate transpiratiile de nervi. Adica el a batut atata drum si mi-a luat vreo 2 ore din ziua mea speciala ca sa imi aduca un trandafir subred? Si apoi eu stiam ca nu imi doream sa mi-l fac de iubit. Asa ca surubelul ce nu era pe vremea aceea bine strans in capusorul meu m-a impulsionat sa-l sun. A raspuns cu o voce de muky muky, dar eu nu eram tocmai mai mai! Si am sporovait si am scos cateva flacari pe nari ca a fost cel mai urat trandafir pe care l-am primit vreodata. Ca si-a batut joc de mine si ca eu nu merit asemenea batjocuri. El tacea malc. Nici respiratia nu i se auzea. Apoi a inghitit in sec si a inceput sa se scuze, ca o sa se revanseze, ca nu s-a uitat bine cand l-a ales, ca nu si-a imaginat ca o sa ma afecteze, ca ii pare tare rau. Si eu ma minunam ca nu-mi inchidea telefonul in nas si mai tare scoteam flacari. Intr-un final i-am inchis eu. Si am crezut ca am terminat cu el, ca nu o sa mai am vreo alta intalnire, dar...I was wrong. Urmatoare zi ma astepta in fata liceului cu un alt trandafir si cu scuzele invatate bine pe de rost! Eram de-a dreptul uimita. Cata perseverenta si rabdare intr-un adolescent?! Am luat trandafirul si am plecat singura spre casa, spre dezamagirea lui. Am mai iesit o singura data cu el, apoi l-am gonit cu aceeasi eleganta care nu ma caracterizeaza....prin telefon. Nu i-am zis in fata. I-am trimis un mesaj fad, nu-mi aduc aminte ce, dar daca ar fi sa recompun sigur au fost cateva randuri senile.

     Si am terminat cu lingurita asta din borcan, cam greu de digerat. Si am trecut la alta piesa interpretata de alta trupa de baieti. Incep sa scada numeric, de la 5 la 4, acum am ajuns la 3 baieti in formatie: O-Zone si cu a lor "Ma inec in ochii tai"...ce credeati ca va fredonez "Dragostea din tei"?...wrong! :)))  Si cand ascult asta nu ma gandesc decat la serile de karaoke din primul an de facultate. Si am si aici un episod destul de comic. Azi sunt pusa pe povesti! Ne-am dus o gasca de vreo 10 fete la seara de karaoke. Si am cantat, ne-am veselit, ne-am distrat, am urlat de-a dreptul, pana cand si de la masa noastra trebuia cineva sa cante o melodie. Fetele stiau ca eu tot timpul ma emotionez si cant din inima "I will survive" a Gloriei Gaynor. Si au ales ele melodia, fara ca eu sa stiu de acest mic complot si cand a poposit microfonul la masa noastra ma uitam la el mai ceva ca bunica la iPad. Si fetele imi tot impingeau microfonul in dinti practic, si eu ma strambam si il respingeam. Si cum melodia se derula, a inceput una dintre ele sa balmajeasca versurile...ioooi!!! Ataaaat! Cum se poate canta balmajit o capodopera de melodie? E blasfemie! M-am ridicat ca arsa de pe scaun, i-am smuls microfonul si am continuat cantarea, iar ele langa mine dansand si fredonand. A fost un adevarat spectacol, pe fundal cu vocea mea surda si greoaie. Apoi aplauze si fluieraturi...haha! Si dupa ceva timp m-am dus la toaleta. Si distingeam clar cuvintele MC-ului, care intreba audienta pe cine  ar vrea sa mai auda cantand. Si guess who!? ...yea, now you are right! Me! Si toata lumea a inceput sa-mi strige numele in repetate randuri, iar eu eram neputincioasa, in camera cu wc-ul :))) Dupa vreo 30 secunde de strigari in care toata lumea s-a lamurit de ce nu-mi faceam prezenta langa microfon, a venit gardianul sa-mi ciocane la usa si sa ma invite inapoi in sala, ca lumea era in delir :))) Am iesit dupa alte 5minute ca am asteptat sa inceapa sa se cante iar, ca eu nu imi doream sa mai imi etalez talentul afon. Am trecut cu bine peste acest episod, ca s-a gasit o alta masa de bufoni care sa fredoneze melodii populare!

     As mai avea ceva relatari, dar din alt borcan. Aici am ajuns la fund. A fost un borcan plin de nuante senine pentru mine. Am lasat din mana lingurita si borcanul si m-am aruncat sub umbra unei ispite dulci cu cacao.